ŠKODA va sărbători premiera noului ENYAQ iV pe 1 septembrie, la Praga
Lansând ENYAQ iV, ŠKODA face un pas amplu înainte în implementarea strategiei sale de electro-mobilitate. SUV-ul acesta electric este primul model ŠKODA din producția de serie bazat pe platforma modulară de electrificare (MEB) a Grupului Volkswagen. Producătorul auto ceh a publicat acum o schiță a siluetei automobilului, pentru a oferi prime impresii asupra celui mai important model nou al său din acest an. ŠKODA ENYAQ iV combină calitățile specifice mărcii, precum spațiul generos, designul emoțional și proporțiile echilibrate, cu experiența condusului incitant și totodată sustenabil.
Silueta noii ŠKODA ENYAQ iV ne permite să ne facem o primă idee asupra proporțiilor noii nave-amiral a mărcii cehești. Partea frontală scurtă și linia alungită a plafonului creează un exterior dinamic și oferă totodată spațiu generos la interior, după cum ne-a obișnuit deja marca de la toate modelele sale. Astfel, interiorul noului SUV oferă aproximativ la fel de mult spațiu ca ŠKODA KODIAQ, deși are o lungime mai mică decât ŠKODA OCTAVIA.
ENYAQ iV va putea fi comandat cu tracțiune spate sau integrală, cu una dintre cele trei opțiuni diferite pentru baterie și cu cinci niveluri diferite de putere. ENYAQ iV poate fi încărcat rapid, cu capacitatea maximă de 125 kW. Autonomia SUV-ului electric este de până la 500 de kilometri conform ciclului WLTP, astfel că automobilul acesta antrenat 100% cu energia bateriei este companionul ideal pentru mobilitatea cotidiană.
Prezentarea noului top-model al mărcii ŠKODA va reprezenta momentul culminant al evenimentelor ce omagiază aniversarea de 125 de ani de la înființarea companiei. Premiera va fi transmisă în direct din capitala Cehiei, Praga, în 1 septembrie 2020 și poate fi urmăriră pe platforma ŠKODA Storyboard și pe diferite alte canale de social media.